Dj Livio are 28 de ani si se "ocupa" cu muzica de prin '94. Daca sunteti obisnuiti ai cluburilor bucurestene, pe Livio il stiti din Space, unde acesta a fost rezident pana in primavare. Sandu Silviu, dupa numele din buletin, este nascut in zodia taur si este foarte revoltat de superficialitatea cu care Dj-ii romani profeseaza aceasta meserie. El spune ca "Dj-ii sunt ca niste fotbalisti care in meciurile mari dovedesc ceea ce invata la antrenamente" si ca "numai atunci cand o sa aud ca un Dj roman alege ca, in loc sa mearga toata ziua la terase sau la distractii, sa stea la pupitrul lui de acasa sau oriunde si sa se pregateasca, atunci o sa zic ca exista Dj adevarati si sa-l ajut daca este cazul!".